Romanii pot acum sa se trateze pentru orice in strainatate, fara sa obtina acordul autoritatilor medicale din Romania, cum era pana acum.
O parte din facturile pacientilor care au fost internati in clinicile din strainatate, ar trebui sa fie decontate de Casa Nationala de Asigurari de Sanatate. Orice bolnav poate beneficia de investigatii, analize si consultatii in strainatate, pe banii lui, daca nu are o asigurare privata de sanatate.
Dupa tratament, la revenirea in tara, pacientul poate primi contravaloarea serviciilor respective, dar la nivelul tarifelor practicate in Romania. Tarifele practicate la noi in tara sunt insa mult mai mici decat cele din strainatate. Asadar un roman poate de acum beneficia de o consultatie, o investigatie sau o interventie chirurgicala in clinici din Germania, Austria, Elvetia sau in alte tari ale Uniunii Europene.
In vederea decontarii, pacientul intocmeste un dosar cu actele si facturile primite de la clinicile din strainatate, dosar pe care il depune la Casa de Asigurari de sanatate judeteana de care apartine. In cel mai scurt timp (nedefinit inca de autoritati in luni sau ani) banii for fi virati in contul pacientului, la nivelul de cost al serviciilor similare din Romania.
Sumele decontate sunt mici. Spre exemplu, o operatie de glaucom in Austria costa aproape 7500 lei, cu 4000 de lei mai mult decat in Romania. Un bolnav plateste in Germania pentru un RMN 1000 de lei si i se vor returna doar 300 de lei (contravaloarea serviciului in Romania). De 34 de ori mai putin primeste o pacienta care are cancer la san si face 14 sedinte de radioterapie la Institutul Saint James din Anglia.
Daca inainte de plecarea din tara alegi sa inchei o asigurare AXAPPP, aceasta asigurare internationala de sanatate te va proteja de cheltuielile medicale neprevazute care pot sa apara ca urmare a unei imbolnaviri care necesita ingrijiri medicale, spitalizare sau poate chiar interventii chirurgicale in strainatate.
Te sfatuim sa inchei o asigurare AXAPPP din timp astfel incat sa te protejezi fata de situatiile medicale neprevazute, costisitoare si neplacute.
Statul roman nu va deconta tratamentul bolilor psihice, transplantul de organe si nici chirurgia estetica sau tratamentele la bai termale.
Aveti in vedere ca puteti beneficia de servicii medicale, tratamente si interventii chirurgicale in strainatate (Germania, Austria, Anglia, etc.) decontate 100% printr-o asigurare de sanatate internationala.
Costurile pentru o asigurare de sanatate internationala cum este de exemplu o asigurare BUPA sunt putin mai mari decat costurile unei asigurari de sanatate private din Romania, dar acoperirile sunt mult mai generoase si serviciile incluse sunt mult peste nivelul serviciilor medicale de la noi din tara.
Lasa-ne datele tale si te ajutam sa iti alegi o asigurare de sanatate care ti se potriveste !
V-am starnit interesul ? Doriti mai multe detalii ? Nu ezistati sa ne contactati:
contact: 0766.356.258
sursa foto: protv.ro